«Printre cei 15 jucatori, o echipa de rugby
trebuie sa aiba opt jucatori puternici si activi,
doi usori si vicleni, patru solizi si rapizi si unul,
la urma, model de nepasare si de sange rece. »

Jean Giraudoux

Jocul de rugbi este socotit unul din sporturile cele mai barbatesti. Forta, risipa de energie, viteza, lupta sunt elemente care se evidentiaza in timpul unui meci, dubland spiritul de echipa, combativitatea, curajul si darzenia care se manifesta in comportarea pe teren a fiecarui jucator. O buna sanatate, o echilibrata dezvoltare fizica generala si o deosebita pregatire fizica se cer din partea celor care vor sa practice acest joc sportiv cu balonul oval.

In anul 1823 un elev, William Webb Ellis, din localitatea Rugby din Anglia, in timpul unui joc asemanator fotbalului, ia mingea in brate, alearga cu ea printre adversari si o depune, spre stupefactia colegilor lui de joaca, in spatele portii echipei adverse. Ellis a creat deci elemente caracteristice jocului de rugbi, jucand mingea cu mana (si nu cu piciorul, ca la fotbal), alergand cu ea in brate (si nu condusa, ca in fotbal, cu piciorul), asezand-o cu mana in spatele liniei de fund a echipei adverse (si nu tragand cu piciorul in minge, spre a o trimite in poarta adversa).

Asa s-a creat un nou joc sportiv, care a luat denumirea localitatii Rugby, joc care s-a raspandit cu repeziciune in lumea tineretului scolar din Marea Britanie, apoi in Franta si in alte tari, stabilindu-si, bineanteles, cu timpul, reguli din ce in ce mai clare de joc.

In anul 1871 ia fiinta Federatia Engleza de Rugbi, «Rugby Football Union» si tot in acest an are loc si primul meci international intre echipele Angliei si Scotiei. Datorita variantelor de reguli dupa care rugby-ul se practica in diferite tari sau zone, in anul 1890 ia fiinta «International Board», o comisie sportiva internationala, cu scopul de a uniformiza si stabiliza regulile de joc. Si astazi «International Board» este singurul organ care poate decide schimbarea unor reguli in jocul de rugby.

In evolutia sa pe plan mondial, rugby-ul nu reusise sa poata avea un campionat mondial prin anii '80 sau sa se mentina in programul Jocurilor Olimpice, unde a figurat in anii 1900, 1908, 1920 si 1924. In ultimii ani a inceput sa se organizeze un campionat european care dubleaza traditionalul «Turneu al celor 6 natiuni» (Anglia, Franta, Scotia, Irlanda, Tara Galilor si Italia), precum si o serie de meciuri internationale de mare valoare tehnica, care opun echipe de club sau echipe nationale din Anglia, Franta, Noua Zeelanda, Australia, Tara Galilor, Irlanda, Scotia, la care se alatura, cu succes, Romania, unde jocul de rugby cunoaste o frumoasa dezvoltare.

Bucurestiul a gazduit, in anul 1909, primul meci de rugby, iar in anii urmatori incep sa se infiinteze echipe sau cluburi (Sporting Club Roman, Tenis Club Roman s.a.), precum si echipe scolare la liceele: «Gheorghe Lazar», «Sf. Sava», «Matei Basarab» s.a.

In anul 1914 se organizeaza primul campionat national de rugbi (cistigat de Tenis Club Roman), precum si campionatul scolar (castigator LiceuI «Gh. Lazar», Bucuresti). In septembrie 1914 se constituie «Rugbi Club Roman» cu echipe de categorii valorice diferite, alcatuite in majoritate din elevii liceelor «Gh. Lazar», «Mihai Viteazu» si «Sf. Sava». In anul 1924, tara noastra reuseste sa trimita, in ciuda unor mari dificultati financiare, o echipa de rugby la Jocurile Olimpice, care se desfasurau la Paris. Jucatorii care formau aceasta echipa erau, cei mai multi, elevi si au trebuit sa-si plateasca costul transportului si al echipamentului. Au revenit in tara cu medalia olimpica de bronz.

Valoarea tehnica a rugbyi-ului romanesc a crescut de la an la an, ilustrat prin admirabilele sale evolutii si rezultate de prestigiu, dobandite fie in cadrul Campionatului European, pe care l-a cistigat de mai multe ori fie cu ocazia unor turnee efectuate de echipe de club sau de «nationala» in diferite tari (Marea Britanie, Scotia, Irlanda s.a.), fie cu ocazia traditionalelor jocuri anuale cu echipa reprezentativa a Frantei.