Fotbal
 
Handbal
 
Tenis de camp
 
 
 
Rugby
 
Gimnastica
 
Box
 
Volei
 
Judo
 
Oina
 
Tenis de masa
 
Arte martiale
NET Hosting - web hosting profesional!
Vrei ca site-ul tau sa fie afisat in prima pagina pe www.GOOGLE.ro atunci cand este cautat unul din produsele tale? DA un CLICK aici si noi ne vom ocupa de asta!!!           ::: NET Romania :::  Solutii web & internet pentru afacerea ta!
 
x
   

 

Tenisul de camp - idealul lui Nastase

« Tenisul este un joc foarte complicat...
Daca intr-un joc lucrurile sint mai complicate, castiga cel care stie sa improvizeze .»

Ilie Nastase


 


ISTORIC

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumusetea si spectaculozitatea sa. Miscarile sportivilor au gratie si ritm, sunt armonioase si precise in ciuda marelui efort la care sunt supusi.

Marea sa atractivitate consta in faptul ca este accesibil la orice varsta, partenerii de joc se pot alege intre ei in functie de preferinte sau nivel de pregatire. El presupune calitati ca: perspicacitate, curaj, indemanare, reflex, viteza, forta etc.

Primele mentiuni despre inceputurile acestui sport atesta existenta sa in secolul al Xll-lea. Se presupune ca tenisul s-a jucat mai intai in mediul de la curtile regilor Frantei si Angliei. Raspandirea sa in randul populatiei s-a datorat inventiei cauciucului, care a permis ca mingea elastica sa fie jucata pe orice teren si nu nurnai in sali unde se juca cu mingi de piele umplute cu calti si par.

Din anul 1870, tenisul a inceput sa-si desavarseasca forma pe care o cunoastem si noi in prezent, fiind denumit initial «lawn-tenis» (tenis de camp, in englezeste) spre a-l deosebi de cel vechi numit «jeu de paume» (joc cu palma - in franceza).

Etimologia cuvintului «tenis», provine de la francezul «tenez» (tine!) cu care jucatorii isi anuntau adversarii ca arunca mingea pentru serviciu si pe care englezii, preluand in secolul XV «jocul cu palma», l-au numit «tennis». Denumit multa vreme si «sportul alb» (datorita echipamentului alb obligatoriu al sportivilor), tenisul cunoaste, dupa 1968, introducerea echipamentului colorat, care a trebuit sa fie acceptat si de catre organizatori, mai ales datorita transmisiunilor televiziunii.



La noi in tara tenisul a aparut concomitent la Bucuresti si Galati, unde iau fiinta si primele cluburi de tenis; dupa 1907, in capitala fiind organizate primele competitii inter-cluburi. In 1911 se desfasoara primul campionat national. Prin Nicolae Misu se participa la competitii internationale in 1921 si la Jocurile Olimpice de la Paris (1924). In 1922 participam pentru prima oara la «Cupa Davis», iar prin marii jucatori Ilie Nastase si Ion Tiriac, tara noastra va ajunge de 3 ori in finala acestei prestigioase competitii, numele Romaniei fiind inscris pe «Salatiera» in 1969, 1971 si 1972.

In prezent, acest joc sportiv este extrem de raspandit in tara noastra, Federatia Romana de Tenis organizand numeroase sectii si avand jucatori legitimati, la care se adauga zecile de mii de copii, tineri si adulti care joaca de placere. Acest interes deosebit pentru tenis se datoreaza transmisiunilor prin televiziune a marilor competitii internationale dar, mai ales, fostilor mari campioni Ion Tiriac si Ilie Nastase care, asa cum afirma publicistul francez Christian Quidet: «au marcat cu amprenta lor viitorul tenisului modern. In Romania, ca si in alte tari, ei au facut ca tenisul sa coboare in strada, acest sport, pe care uneori l-au dramatizat, iar alteori l-au inveselit peste masura».

Cata deosebire ca valoare a spectacolului sportiv intre ceea ce vedem acum pe terenurile de tenis si afirmatia, de acum citeva zeci de ani a lui Jean Giraudoux: «Tenisul este un dans trist in asteptarea ceaiului.». De altfel, datorita dezvoltarii , a cresterii spectaculozitatii si popularitatii sale, tenisul a fost inclus in programul J.O. incepand cu anul 1984.

 
  CONDITII MATERIALE SI TEHNICA JOCULUI

RegulamentuI elaborat de catre Federatia Internationala de Tenis (F.l.T.) este respectat si aplicat in tara de catre Federatia Romana de Tenis. Terenul de joc este foarte diferit ca suprafata de joc. Astfel se joaca pe iarba, pe zgura, pe bitum, pe suprafete acoperite cu materiale sintetice - plastic, in aer liber sau in sala.

Mingile sunt de dimensiuni standardizate, fabricandu-se si tipuri speciale (diferite ca greutate, saritura si culoare).

 

 
 
 

Rachetele pot fi alese in functie de preferintele jucatorilor, dar lungimea lor se mentine intre 63,5 cm si 69 cm, iar greutatea in jurul a 400 g.

Fileul este confectionat din nylon sau sfoara impletita, avand ochiurile foarte mici, o banda alba care-l delimiteaza lateral si deasupra, fiind fixat la o inaltime la centru de 0,91 m (verificarea se face printr-o racheta asezata vertical si o alta orizontala pusa deasupra primei).

Jocul se desfasoara intre doi jucatori (simplu) sau patru (dublu). Mingea este trimisa in spatiul de servici al adversarului de catre un jucator; daca aceasta nu este returnata in mod regulamentar, se obtine un punct.

Punctajul se face astfel: primul punct se noteaza cu «15», al doilea cu «30», al treilea «40», iar cu cel de al patrulea se obtine un ghem (game - engl.= joc). In situatia de 40-40 (engl. deuce, se citeste djus = egalitate) sunt necesare doua mingi, castigate consecutiv. Cel ce castiga 6 ghemuri (cu o diferenta de 2 ghemuri), castiga un set. In cazul mentinerii egalitatii de 6 ghemuri la 6, se va juca Tie Break, unde castiga cel care ajunge primul la 7 puncte.

In competitii se joaca dupa sistemul «cel mai bun din 3 sau 5 seturi» (mai ales la barbati) si «cel mai bun din «trei seturi» (femei, copii, juniori).

Este foarte util ca initierea voastra in tenis sa se faca sub indrumarea unui antrenor sau instructor care sa va invete corect cum sa tineti racheta (priza), cum sa loviti pe dreapta (forehand) si pe stanga , cum sa serviti , sa va deplasati in teren etc. Si nu uitati inca un lucru: tenisul se invata jucand mult timp mingea la perete sau la zidul de antrenament, acolo unde puteti aplica si repeta sfaturile primite de la antrenor.

Daca va place tenisul, procurati-va materialele necesare (minge si racheta) precum si echipamentul de sport si adresati-va asociatiilor si cluburilor sportive de tenis.

 
 
VOCABULAR

Ace (engl. «Ace», se citeste eis = primul) - serviciu valabil, dar care nu poate fi luat de adversar.
Backhand (engl. se citeste bekhend = stinga) - lovitura de baza pe stanga.
Cros (engl. cross = opus, incrucisat) - lovitura pe diagonala terenului.
Drive (engl. se citeste draif) - lovitura de dreapta sau stanga ofensiva, in fata.
Efect, sau minge taiata - minge lovita cu efect care poate fi efect de jos (slice-slais) si de sus (lift-topsin)
Fault (in engl. folt) - greseala de picior la efectuarea serviciului.
Forehand (engl, se citeste forhend - dreapta) - lovitura de baza pe dreapta.
Lob (engl. lobe) - minge inalta, trimisa peste adversarul venit la fileu.
Long-Line (engl. se citeste long lain = lung de linie) - minge trimisa de-a lungul uneia dintre liniile lungi ale terenului.
Passing-Shoot (engl. passing = trecere, shoot = lovitura; se citeste pasin-sut) - trimiterea mingii pe langa jucatorul advers.
Smash (engl. se citeste smeci si inseamna «bomba») - lovitura puternica executata pe deasupra capului.
Stop - lovitura de voleu cu un efect accentuat.
Voleul - lovirea mingii din aer, inainte de a cadea in teren.

 
 
 
 

2002 © Powered by NET Romania
 
 
Academia de tenis ENACHE INTERNATIONAL - Cursuri pentru copii, cursuri pentru adulti, inchiriere teren tenis, atelier de racordat rachete, tenis shop Fischer!