| |
|
|
|
Oina - sportul nostru national
«Oina poate aduce
o viata noua in scoala
romana, fiind un admirabil mijioc de educatie fizica,
adevaratul tip de joc sportiv romanesc.»
Spiru
Haret
|
|
| |
ISTORIC
Oina este un joc sportiv practicat
intre doua echipe, pe un teren in aer liber. Jocul solicita
o buna viteza de alergare, reflexe in miscarile de autoaparare
de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii.
Oina - sau «hoina»
cum i se mai spunea - este socotita un joc sportiv national
pentru romani, avand, pe pamantul romanesc, o vechime de cel
putin 6 secole, asa cum mentioneaza cronici si hrisoave care
ii subliniaza popularitatea de care se bucura printre copii
si tineri, printre osteni si voievozi.
Asa, de pilda, aflam ca pe
timpul lui Vlaicu Voda, adica prin anul 1364, oina se juca
pe plaiurile Tarii Romanesti, ea patrunzand peste tot: in
sate, in comune, in viata oamenilor.
Prin modul de desfasurare
a jocului, oina atrage atentia prin unele elemente care se
intalnesc si la alte jocuri sportive din diferite tari, cum
ar fi «basse-ball-ul » american, jocul «paume»,
din Franta, «palsepool»-ul finlandez sau «schlagball»-ul
german.
Unii cercetatori apreciaza
ca oina are o semnificatie legata de ocupatia de baza a populatiei
de atunci, si anume de pastorit. Se exemplifica cu termeni
ca: «bata», «baci», folositi in joc.
Alti cercetatori ii gasesc o origine latina atat cuvantului
«oina», care ar proveni din latinescul «voinum»,
cat si altor termeni specifici jocului.
Oricum, oina se mentine in
timp si astfel, in lucrarea «Diaetaetica», scrisa
de clujeanul Stefan Matyus in 1762, se fac recomandari privind
necesitatea practicarii drumetiilor, a activitatilor atletice,
a vaslitului, a jocului de oina, ca fiind favorabile sanatatii
si dezvoltarii fizice.
Mai tirziu, oina patrunde
si in scoli, in cadrul educatiei fizice, iar in anul 1899
ministrul invatamantului, Spiru Haret, decide organizarea
anuala a concursurilor scolare de oina.
In perioada de dupa cel de-al
doilea razboi mondial, la noi in tara, punandu-se accent pe
dezvoltarea sportului de masa, oina isi capata locul printre
celelalte sporturi, consolidindu-se organizatoric prin sectii,
asociatii si competitii. Fiind un joc sportiv cu traditie
nationala, accesibil tineretului, oina era prevazuta in programul
intrecerilor de vara ale competitiei sportive nationale «Daciada».
|
|
| |
|
|
|
|
| |
Invatarea jocului de oina presupune
mai intai insusirea aruncarii si prinderii mingii, aruncarii ei
cu precizie la diferite distante. Este necesara o buna viteza in
alergare si deprinderea de a aprecia cat mai exact distanta de adversar.
In sfarsit, trebuie sa exersati
«bataia» mingii cu bastonul, pentru a ajunge s-o loviti
cu forta si s-o trimiteti cat mai departe, in terenul de joc.Oina
se poate practica de la varsta de 7-8 ani, intre doua echipe alcatuite
din cate 11 jucatori.
Jocul este condus de un arbitru
principal si de doi arbitri de linie. Prin tragere la sorti, o echipa
va incepe jocul «la bataie», cealalta «la prindere».
La fluierul arbitrului, echipa
de la bataie incepe jocul, adica un jucator serveste mingea primului
jucator aruncand-o usor in sus, iar acesta trebuie s-o loveasca
cu bastonul pentru a o trimite cat mai departe in terenul de joc,
favorizand astfel coechipierilor ragazul sa fuga prin culoarul
de ducere. Cei de la prindere, daca au prins mingea, o paseaza
intre ei, pentru a gasi momentul de a o arunca si lovi pe unul
din jucatorii adversi, care urmaresc cu atentie pasele si se feresc,
se apara cu mainile, de a nu fi loviti cu mingea.
Fiecare lovitura reusita,de atingere
a adversarului in orice loc afara de palrne, se socoteste 2 puncte,
in final echipa care intruneste cel mai mare punctaj castiga jocul.
Dar regulamentui jocului prevede detalii privind acordarea punctelor,
ce pot si ce nu pot face jucatorii in teren in timpul partidei,
fie ca sunt la «prindere»,fie ca sunt la «bataie».
Important este ca jocul e foarte
accesibil, foarte atractiv, dinamic si, prin elementele sale de
tehnica si tactica, satisface gustul copiilor de intrecere. O
partida se desfasoara in doua reprize, cu o pauza de 5 minute
intre ele. O repriza dureaza atat cat jucatorii echipei de la
bataie trec toti la «bataia» propriu-zisa a mingii
cu bastonul.
CONDITII MATERIALE
Terenul pe care se practica oina
are dimensiunile de 70 m lungime si 32 m latime. El este marcat
cu linii albe, vizibile, care ii determina zone si culoare, spatiul
de 3/4, careurile si liniile de bataie, de fund si de asteptare.
Mingea de oina are diametrul de
8 cm, greutatea de 180 gr, este confectionata din piele si umpluta
cu par de cal, bou sau porc. Bastonul este din lemn de esenta
tare, lung de circa 1 m, cu un diametru de 3-5-6 cm.
Echipamentul jucatorilor se compune din: pantofi usori de sport,
chiloti si maiou sau tricou de sport.
Minioina, prin regulile sale mai
simplificate, va ofera posibilitatea de a juca si insusi cu mai
multa usurinta oina. Cele doua echipe care se intrec sunt formate
din cite 6 jucatori in teren si 2 jucatori de rezerva. O partida
se disputa pe durata a doua seturi. Un set este compus din trecerea
unei echipe atat pe la «bataie» cat si pe la «prindere».
in pauze se pot schimba maximum doi jucatori. La «bataie»
jucatorii se afla in ordinea numerelor de pe tricou, iar cel care
bate mingea si-o va servi singur.
In teren, in timpul jocului se
vor afla cel mult 3 jucatori -2 venind de la linia de plecare
si altul de la linia de intoarcere. in rest, regulile de aruncare,
de lovire, de prindere sunt ca in jocul de oina, punctele care
se acorda fiecarei echipe, in cele doua seturi, vor determina
rezultatul partidei. Jocul este condus de 2 arbitri.
Terenul de minioina are dimensiuni
mai reduse, jucatorii avand o asezare in teren putin diferita
ca in jocul propriu-zis de oina. Pana la varsta de 11 ani, in
partidele jucate intre echipe de fete sau baieti, mingile si bastoanele
vor avea dimensiuni mai reduse.
VOCABULAR
La «bataie»-
echipa a carei jucatori trebuie sa bata, pe rand, mingea cu bastonul.
Se considera a fi echipa in aparare.
La «Prindere» - echipa a carei jucatori sunt pe teren, pe locurile lor si incearca
sa prinda mingea batuta de adversari, pentru a o juca. Se considera
a fi echipa in atac.
Joc Inchis- cand mingea
nu mai este in joc si in spatele liniei de plecare sau intoarcere
se afla trei jucatori.
Joc Deschis - cand jocul
se desfasoara.
Marcaj - situatia in care
jucatorii de la «prindere» sunt impiedicati sa joace
mingea, de catre jucatorii adversi patrunsi in teren.
|
|
|
